The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
23 septembrie 2020 – S-a încheiat seria de webinare pentru ÎMM-uri organizate în parteneriat cu Organizația Internațională a Muncii (OIM).
Peste 100 de antreprenori, consultanți și reprezentanți ai instituților statului au aflat despre experiența altor state în depășirea crizei COVID-19 și cum aceasta poate fi aplicată la nivel local.
În cadrul evenimentelor, speakerii au abordat subiecte precum sporirea productivității afacerii prin abilități formate la locul de muncă, dialogul social și modul în care acesta poate ajuta întreprinderile mici și mijlocii să supraviețuiască, cît și măsurile ce trebuie luate pentru a asigura continuitatea afacerilor în perioada de criză.
Evenimentele au fost organizate de Echipa Consultanță pentru Micul Business, BERD Moldova, în parteneriat cu OIM și Consiliul Economic de pe lângă Prim-ministru, cu suportul financiar al inițiativei EU4Business a Uniunii Europene.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.
Views:181
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.