CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
img
Language

Prim-ministrul Dorin Recean: ” Până în 2028 Moldova trebuie să devină lider regional în ușurința de a face afaceri”

Prim-ministrul Dorin Recean: ” Până în 2028 Moldova trebuie să devină lider regional în ușurința de a face afaceri”

Prim-ministrul Dorin Recean a participat la lucrările Grupului de lucru pentru reformarea cadrului de reglementare a activității de întreprinzător. Scopul acestuia este de a elabora hărți a obligațiilor și a proceselor stabilite prin cadrul de reglementare pentru mai multe sectoare economice. Cu alte cuvinte, grupul de lucru va trebui să arate prin câte cerințe trece o companie de la înființare până la închidere. Ulterior se va purcede la elaborarea modificărilor legislative care să optimizeze, dacă va fi necesar, aceste cerințe.

Moldova trebuie să devină lider regional în ușurința desfășurării afacerilor, până în 2028. Trebuie redus numărul de proceduri și povara de reglementare semnificativ, astfel ca să generam cel puțin cinci miliarde de lei anual economii pentru comunitatea de afaceri, a menționat în cadrul ședinței, Prim-ministru Dorin Recean. Asta înseamnă că urmează să avansăm și în clasamentele economice internaționale. Astăzi țara noastră are o poziție, în majoritatea clasamentelor și indicatorilor internaționali relevanți, care nu ne avantajează practic deloc. Datoria noastră este să schimbăm această paradigmă, a mai adăugat Prim-ministru.

Potrivit experților Secretariatul Consiliului Economic, hărțile obligațiilor și a proceselor stabilite prin cadrul de reglementare vor conține informații despre procesele prin care trece un antreprenor dea lungul întregului ciclu de viață a afacerii, incluzând: inițierea afacerii; obținerea finanțării, a bunurilor imobile, a mijloacelor fixe, angajarea personalului, contabilitatea și evidența financiară,  raportări etc. În total Harta va conține cel puțin 30 de componente și mai multe subcomponente.

La moment au fost identificați mai mulți parteneri de dezvoltare a RM, printre care USAID, Organizația pentru Alimentație și Agricultură, UNOPS,  care vor aloca experți pentru elaborarea hărților pentru anumite sectoare, precum domeniul agro-alimentar, construcții, tehnologia informației și alte domenii.

Funcționalitatea Grupului de lucru va fi asigurată de Oficiul de coordonare a implementării priorităților Guvernului, din cadrul Cancelariei de Stat, care va efectua controlul asupra executării deciziei Prim-ministrului nr. 21 din 23 februarie 2024 privind crearea Grupului de lucru pentru reformarea cadrului de reglementare a activității de întreprinzător cu scopul de a elabora harta obligațiilor și a proceselor stabilite prin cadrul de reglementare.

Hărțile vor fi elaborate de Ministerul Dezvoltării Economic și Digitalizării cu suportul Secretariatului Consiliului Economic.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.

 

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.