CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM
30 decembrie 2020 – Operatorii de telefonie mobilă achită așa-numita taxă ”de lux”, sau cum i se spune oficial taxa pentru serviciile de telefonie mobilă, din anul 2000. Aceasta a fost instituită atunci pentru a impozita persoanele cu venituri mari care își permiteau să-și cumpere un telefon mobil, considerat un lux pe acele vremuri.
Banii din această taxă, în total 90 de milioane de lei, ajung în Fondul Republican de susținere a populației. Astăzi telefonul mobil nu mai este un lux, susțin agenții economici și pe parcursul ultimilor, cel puțin, doi ani solicită diminuarea taxei ”de lux”, sau chiar anularea acesteia. Subiectul a fost discutat și la Consiliului Economic, atunci operatorii de telefonie mobilă declarând că această taxă de 2,5% scumpește serviciile prestate populației.
Subiectul a fost readus în actualitate în vara acestui an de către agenții economici, când experți din cadrul Secretariatului Consiliului Economic elaborau Studiul de impact al pandemiei COVID asupra sectoarelor economice și a Matricei cu politici, susținut de BERD, Fondul Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de Corporația Internațională Financiară.
Astfel, experții au recomandat autorităților să elimine definitiv această taxă, care a devenit un anacronism fiscal, lucru care ar putea duce la reducerea tarifelor pentru servici de telefonie mobilă sau lansarea serviciilor noi de telefonie mobilă care ar facilita utilizarea la distanță a altor servicii și a comerțului electronic.
Experții au propus excluderea taxei de lux în schimbul angajamentului operatorilor de telefonie mobilă de a dezvolta servicii de plăți electronice prin telefon, iar sursele necesare pentru Fondul Republican de susținere a populației să fie compensate printr-o taxă pentru cetățenii care au venituri anuale mai mari de un milion de lei.
Ideea experților Secretariatului Consiliului Economic a fost preluată parțial de autorități. Astfel, la finele anului 2020, Parlamentul prin aprobarea politicii bugetar fiscale reduce taxa de lux pentru operatorii de telefonie mobilă, începând cu anul 2022, de la 2,5% la 1,5%.
Secretariatul Consiliului Economic va monitoriza subiectul.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de către proiectul grupului Băncii Mondiale „Reforma climatului investițional”, finanțat de Guvernul Suediei.
Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.