CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM
Natalia Gavrilița:”Mobilizăm toată susținerea internațională ca să putem ieși din crizele prin care trecem și să ajutăm populația și comunitatea de afaceri
Influența situației regionale asupra activității economice din Republica Moldova, dar și soluțiile pentru depășirea celor mai stringente probleme pe care le întâmpină în această perioadă oamenii de afaceri au fost analizate, astăzi, în cadrul ședinței plenare a membrilor Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, prezidată de șefa Executivului, Natalia Gavrilița.
În cadrul întrevederii cu reprezentanții sectorului asociativ de afaceri, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat că Guvernul are mereu în vizor prioritățile antreprenorilor. În această perioadă, se elaborează soluții pentru business, între care compensații pentru anumite sectoare ale căror competitivitate este afectată sau unde consumul de gaze formează o parte mare din preț.
În același timp, este efectuată reforma Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului (ODA). Astfel, a fost majorat considerabil bugetul acestei organizații – de la 140 la 340 mil lei, ceea ce presupune implementarea unui număr mai mare de programe noi, inclusiv granturi pentru investiții în retehnologizarea afacerii sau eficiența energetică. „Din fondul de garantare al ODA, 40% sunt direcționate companiilor din agricultură, care au foarte mult de suferit în această perioadă de secetă”, a menționat Natalia Gavrilița.
La rândul lor, reprezentanții asociațiilor de afaceri, membre ale Consiliului Economic, au apreciat eforturile Guvernului în procesele și reformele inițiate în domeniul de business și au enumerat provocările cu care se confruntă la momentul actual. Printre subiectele menționate se numără continuarea procesului de digitizare a economiei, promovarea proiectelor energiei regenerabile și de debirocratizare a afacerii, precum și de susținere a populației prin fortificarea capacității de cumpărare.
Prim-ministra a vorbit și despre inflația de 32% care impune Guvernul să adopte mai multe programe sociale. „Acum, lucrăm la un program de reducere a vulnerabilității energetice. Fiecare gospodărie va fi integrată într-o anumită categorie și compensațiile se vor face în funcție de venit și consum. Mobilizăm toată susținerea internațională ca să putem ieși din crizele prin care trecem și să ajutăm populația și comunitatea de afaceri”, a mai punctat Natalia Gavrilița.
La finalul discuțiilor, prim-ministra Natalia Gavrilița a chemat comunitatea de afaceri să se implice în promovarea reformelor, care vor veni în susținerea unui mediu investițional favorabil și care ar conduce la îmbunătățirea nivelului de trai în Moldova.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.
Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.