CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

img
Language

La stațiile PECO se va putea servi o gustare caldă

18 ianuarie 2019 – Noua prevedere din Regulamentul sanitar privind protecția sănătății populației și angajaților împotriva riscurilor asociate funcționării stațiilor de alimentare cu produse petroliere, a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Până acum în stațiile PECO puteau fi comercializate doar produse ambalate. Acum urmare a modificărilor, șoferii, mai ales cei care tranzitează Moldova, vor putea opri la stațiile PECO din țară ca să i-a o gustare caldă, în timp ce-și fac plinul sau așteaptă automobilul de la spălătorie.

În stațiile PECO care vor întruni toate cerințele legale se va permite prepararea alimentelor  sau prestarea serviciilor de catering.

Aceasta  este o practică obișnuită în țările UE (Germania, Austria, Polonia, Slovacia), precum și în țările vecine. Scopul modificărilor constă printre altele, în diversificarea activității agenților economici, stimularea creării noilor locuri de muncă, creșterea alocărilor la bugetul de stat, precum și satisfacerea nevoilor consumatorilor dar și angajaților benzinăriilor.

Inițierea procedurilor de modificare a punctului 6 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 606/2015 a fost anterior solicitată de asociațiile de business – membre ale Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Modificările au fost ajustate și promovate de Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de către proiectul grupului Băncii Mondiale „Reforma climatului investițional”, finanțat de Suedia.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.