CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister
img
Language

Consultări tehnice privind îmbunătățirea cadrului legal pentru activitatea economică independentă (freelanceri)

La 20 mai curent a avut loc o sesiune tehnică online dedicată modificărilor cadrului legal privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice (freelanceri). Ședința a fost organizată de Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, în parteneriat cu Asociația Businessului European (EBA) și experții SAIPH, cu suportul Proiectului OPTIM, implementat de Helvetas Moldova.

Scopul sesiunii a fost analiza problemelor practice ale regimului actual al antreprenorului independent și identificarea direcțiilor de îmbunătățire, astfel încât cadrul legal și fiscal să fie mai clar, mai simplu de aplicat și adaptat noilor realități economice. La discuții au participat experți în politici publice și fiscalitate, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai asociațiilor de business, precum și membri ai comunității de freelanceri.

Discuțiile s-au axat pe adaptarea regimului de antreprenor independent la evoluțiile pieței muncii, revizuirea plafonului de venit anual pentru freelanceri, reducerea barierelor administrative de înregistrare și închidere a activității, precum și clarificarea statutului juridic și fiscal al freelancerilor, inclusiv pentru noile profesii din industriile creative și sectorul digital. În dialogul cu reprezentanții mediului de afaceri a fost subliniat un aspect practic important: în forma actuală, regimul fiscal al antreprenorilor independenți limitează posibilitatea companiilor de a contracta freelanceri. Au fost semnalate situații în care anumite categorii de agenți economici, care aplică alte regimuri fiscale decât cel prevăzut pentru freelanceri, nu pot lucra legal cu aceștia sau se confruntă cu obstacole semnificative la încheierea contractelor, ceea ce reduce flexibilitatea companiilor, îngreunează accesul freelancerilor la piață și diminuează potențialul economic al regimului. 

Pentru a colecta cât mai multe experiențe și opinii de la cei vizați direct, Secretariatul Consiliului Economic, în colaborare cu European Business Association Moldova, a elaborat și lansat două sondaje de opinie. La acestea sunt încurajați să participe atât freelancerii, cât și companiile care colaborează cu freelanceri, în vederea completării discuțiilor tehnice cu date din practică și a identificării cât mai exacte a problemelor și ajustărilor necesare în regimul actual.

Sondaj pentru freelanceri: https://forms.gle/b6QZ6vTLKitiy2a48  

Sondaj pentru companiile care colaborează cu freelanceri: https://forms.gle/Fc1CkejSiTymJuNx9

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.