CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister
img
Language

Reglementarea muncii pe platforme digitale

Proiectul de lege privind reglementarea muncii prestate prin intermediul platformelor digitale a fost discutat pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim‑ministrul Republicii Moldova, în cadrul ședinței Grupului de lucru nr. 4 „Munca pe platforme digitale”.

În contextul angajamentului Republicii Moldova de a transpune, până în decembrie 2026, Directiva (UE) 2024/2831privind îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru lucrătorii care prestează servicii prin platforme electronice, proiectul propune măsuri menite să asigure protecția drepturilor lucrătorilor și securitatea juridică a tuturor părților implicate.

Proiectul de lege creează un cadru legal clar pentru persoanele active pe platforme digitale în Republica Moldova, instituie prezumția legală a raportului de muncă ca mecanism principal de protecție a salariaților, stabilește o procedură administrativă eficientă și accesibilă prin ISM, introduce norme clare privind transparența, supraveghere umană și protecția datelor și armonizează legislația națională cu Directiva (UE) 2024/2831 și angajamentele de integrare europeană. Reglementările vizează platforme precum Glovo, Uber, Bolt și altele similare.

În cadrul ședinței, Secretarul de Stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Mihai‑Gabriel Ciobanu, a prezentat principalele prevederi ale proiectului de lege, explicând modul în care acestea răspund cerințelor directivei europene și adaptarea la specificul pieței muncii din Republica Moldova.

Conform datelor prezentate, sute de cetățeni ai Republicii Moldova desfășoară în prezent activități prin intermediul platformelor digitale: servicii de livrare, transport tip taxi, servicii online și altele. În multe cazuri, activitatea se desfășoară în condiții lipsite de claritate juridică, fără acces la drepturi fundamentale precum concediul de odihnă, salariul minim garantat, stabilitatea locului de muncă sau protecția socială.

Munca pe platforme digitale reprezintă o formă de ocupare în care organizații sau persoane fizice utilizează o platformă online pentru a accesa alte organizații sau persoane fizice care soluționează probleme specifice sau prestează servicii, în schimbul unei plăți.

Uniunea Europeană este primul legislator care a propus norme specifice pentru reglementarea muncii pe platforme digitale. Directiva (UE) 2024/2831 introduce două elemente esențiale:

Armonizarea cadrului legislativ național cu standardele europene va garanta condiții de muncă echitabile, transparente și predictibile pentru persoanele active în economia platformelor digitale și va spori totodată securitatea juridică pentru toți actorii implicați.

Pentru asigurarea unui proces decizional transparent și incluziv, Consiliul Economic derulează procedura de preconsultare cu mediul de afaceri privat, oferind sectorului antreprenorial oportunitatea de a formula observații și propuneri asupra prevederilor propuse. Ulterior va urma consultarea proiectului cu autoritățile publice responsabile, în vederea asigurării coerenței și corelării acestuia cu cadrul instituțional existent.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.