CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM
Companiile, care plasează pe piață produse ce poluează mediul, mai au la dispoziție câteva săptămâni ca să se înregistreze în Lista producătorilor de produse supuse reglementării de REP
Din mai 2024 agenții economici din țară care plasează pe piață produse ce poluează mediul și nu sunt înregistrați în Lista producătorilor de produse supuse reglementării de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP) nu mai aveau voie să importe produse și să facă publicitate acestora.
„Lista producătorilor” este un registru deţinut de Agenția de Mediu în care toți producătorii de produse care cad sub incidența REP sunt înregistrați și dețin un număr de evidență. La etapa de înregistrare în Listă, producătorii trebuie să facă dovada că sunt partea unui sistem individual sau să certifice calitatea de membru al unui sistem colectiv de colectare, tratare, valorificare sau eliminare a produselor ce au devenit deșeuri.
Deși agenții economic au avut la dispoziție mai mult de un an ca să creeze un sistem individual sau să devină membru al unui sistem colectiv, mulți din ei așa și nu au făcut-o. Astfel din 16 mai 2024, potrivit unor noi modificări legislative, aceștia nu mai puteau plasa pe piață produse care poluează mediul, și anume: echipamente electrice şi electronice, ambalaje, baterii şi acumulatori, vehicule, anvelope uzate, uleiuri.
Agenții economici au început să alerteze despre faptul că nu pot importa marfă în țară și că sunt blocați la graniță. Pentru a veni în întâmpinarea antreprenorilor care nu au reușit să se înregistreze în Lista producătorilor de produse supuse reglementării de REP, Ministerul Mediului de comun cu Serviciul Vamal au intervenit prompt. Prezent la ședința ministrul Sergiu Lazarencu a menționat că, agenților economici li s-a deblocat activitatea permițându-li-se doar depunerea unei cereri de înregistrare în Lista producătorilor de produse supuse reglementării de REP, ca până la finele lunii iulie 2024 aceștia să reușească să devină partea a unui sistem individual sau să certifice calitatea de membru al unui sistem colectiv.
Între timp agenții economic au avut posibilitatea să acorde întrebări și să primească clarificări de la Ministerul Mediului , Agenția Mediului, Serviciul Vamal și Serviciul Fiscal de Stat , cît și de la experții în mediu din cadrul Asociației ”ProMediu”, pe marginea situației în care s-au pomenit. O ședință în acest sens a avut loc în cadrul Grupului de lucru „Facilitarea către tranziția verde și comerțul transfrontalier” al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
La ședință a participat și Mariana Cușnir deputată, vice președinta Comisiei parlamentare mediu, climă și tranziție verde, inițiatoarea Proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, care a salutat sesiunile de informare a agenților economici despre necesitatea asigurării implementării principiului REP.
Urmare a discuțiilor, potrivit președintei Grupului de lucru „Facilitarea către tranziția verde și comerțul transfrontalier”, Mariana Rufa, directoare executivă a Asociației Businessului European, agenții economici care se confruntă cu dificultăți temporare legate de conformarea la noile reguli de activitate vor putea să se adreseze asociațiilor de afaceri care, în comun cu autoritățile vor putea interveni operativ pentru a-i asista în vedere depășirii provocărilor.
Consiliul Economic rămâne și în continuare platforma de facilitare a comunicării dintre autorități și comunitatea de afaceri care va monitoriza evoluția acestui subiect și va veni cu tot suportul necesar în vederea asigurării comunicării eficiente dintre toate părțile implicate.
De menționat că timp de 4 ani, urmare a modificărilor legislative, în Lista producătorilor de produse supuse reglementării de Responsabilitate Extinsă a Producătorului s-au înregistrat peste a 5 mii de agenți economici, 4 mii din care doar în ultimele 4 săptămâni. Încă cca 1600 de agenți economic au depus cere de înregistrare în listă. Nici o cerere însă nu a venit din partea agenților economic care plasează pe piață ulei și vehicule.
Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.