CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
img
Language

BizRadar, aplicația comunității virtuale de afaceri, va fi îmbunătățită cu suportul Helvetas Moldova

22 mai 2024 – Helvetas Moldova va susține actualizarea softului  BizRadar, prin intermediul proiectului OPTIM. BizRadar este o aplicație a comunității de afaceri virtuale, dezvoltată la inițiativa Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM, cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.  

Acțiuni de îmbunătățire a softului vor avea loc urmare a semnării Memorandumului de înțelegere între Helvetas Moldova și Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM.

Prezent la eveniment, Bojan Kolundzija, a specificat că „Parteneriatul nostru strategic cu Secretariatul Consiliului Economic către Prim-ministru reprezintă un pas major în consolidarea mediului de afaceri din Republica Moldova. Prin inițiative comune, precum îmbunătățirea aplicației BizRadar, ne propunem să creștem accesul la informații relevante, să sporim transparența și să sprijinim antreprenorii moldoveni în eforturile lor de dezvoltare economică”. Astfel, OPTIM  și Secretariatul Consiliului Economic urmează să-și consolideze eforturile la dezvoltarea unui mediul de afaceri favorabil în Moldova, prin facilitarea interacțiunii agenților economici cu autoritățile statului prin intermediul BizRadar.

Aplicația BizRadar, este prima și unica de felul său în RM, a adăugat la rândul său Ion Lupan, Șeful Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM. Prin intermediul acestui soft, membrii Consiliului Economic și managerii companiilor private au posibilitatea să fie la curent cu cele mai importante noutăți privind cadrul de reglementare în domeniul economic, să participe la sondaje despre starea lucrurilor la moment și provocările în diferite sectoare ale economiei naționale. Membrii comunității BizRadar pot veni cu propuneri de depășire a acestor probleme, a mai adăugat Ion Lupan. Îmbunătățirea permanentă a acestui soft este imperativă pentru a asigura eficiența softului, iar suportul OPTIM în acest sens este oportun, a menționat în cadrul evenimentului de semnare a Memorandumului Ion Lupan.

În perioada imediat următoare a semnării Memorandumului va demara procesul de Upgrade a aplicație care va urma de acțiuni de promovare a BizRadar pentru a populariza softul în rândul antreprenorilor și investitorilor din Moldova.

Disclaimer:

Helvetas, prin intermediul proiectului OPTIM „Oportunități prin tehnologii și inovații în Moldova”, proiect de dezvoltare a sistemelor de piață, contribuie la îmbunătățirea oportunităților economice pentru femeile și bărbații din Moldova, cu un accent deosebit pe grupurile defavorizate. Obiectivul OPTIM este de a lucra cu parteneri locali pentru a crea medii favorabile pentru oportunitățile de afaceri, concentrându-se pe îmbunătățirea accesului la piețe cu valoare mai mare și la know-how, dezvoltarea de soluții digitale care conduc la câștiguri economice, furnizarea de formare și acces la servicii financiare eficiente și accesibile și încurajarea oportunităților de învățare și formare.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.