The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
Guvernul a aprobat o Hotărâre cu privire la serviciul guvernamental de identificare a persoanei la distanță (eKYC)
Executivul a aprobat astăzi conceptul serviciului guvernamental de identificare a persoanei la distanță (e-KYC) și a desemnat Agenția de Guvernare Electronică în calitate de posesor și deținător al serviciului e-KYC, care va asigura implementarea și dezvoltarea continuă a serviciului e-KYC; integrarea serviciului respectiv cu serviciul MobiSign; furnizarea serviciului e-KYC persoanelor juridice de drept public și de drept privat.
Tot Agenția de Guvernare Electronică urmează să aprobe condițiile contractuale privind prestarea serviciilor de stabilire a identității persoanei prin intermediul serviciului e-KYC și regulile de utilizare aferente dar și tarifele pentru furnizarea serviciului e-KYC.
Implementarea serviciului e-KYC, crearea, pilotarea și dezvoltarea acestuia, va avea loc pe parcursul anului 2024 și se va realiza din contul mijloacelor financiare prevăzute în bugetul pentru anii 2024-2025 a Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale (UIPAC), costul estimat fiind aproximativ 9,5 mln. lei.
Implementarea serviciului eKYC este promovat cu susținerea Secretariatului Consiliului Economic, care, pe parcursul anului 2023, a pledat pentru aprobarea livrabilelor dezvoltate în cadrul proiectului lansat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Ambasada Marii Britanii care au decis sprijinirea implementării serviciului eKYC în Moldova.
Cu suportul Secretariatului Consiliului Economic au fost efectuate modificările legislative și normative, inclusiv Hotărârea cu privire la serviciul guvernamental de identificare a persoanei la distanță (eKYC), care vor asigura un cadru de reglementare adecvat pentru dezvoltarea eKYC în Moldova. Tot Secretariatul a facilitat interacțiunea dintre Banca Mondială și Ministerul dezvoltării Economice și Digitalizării cu privire la finanțarea dezvoltării soluției tehnologice.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.