CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
img
Language

Angajatorii vor putea deschide în incinta întreprinderilor creșe pentru copiii angajaților

17 februarie 2022 –  Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi de Parlament în prima lectură. Documentul prevede modificări ale Codului muncii care urmează a fi completat cu un nou articol și anume:  ”în vederea asigurării reconcilierii vieții profesionale cu cea de familie, angajatorul poate oferi salariaților săi servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 – 3 ani, conform cadrului normativ aprobat de Guvern”.

În același timp, în Codul educației se propune a fi specificat că ”servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 – 3 ani, pot fi oferite de către angajatori în beneficiul salariaților acestora, la nivel de unitate, cu suportarea tuturor cheltuielilor aferente din mijloacele proprii ale unității, conform cadrului normativ aprobat de Guvern”.

Potrivit unor date în pofida faptului că legislația permite acordarea concediului pentru îngrijirea copilului până la data împlinirii vârstei de 3 ani, numărul cererilor pentru astfel de concedii este mic din motivul că instituțiile ce oferă servicii de educație ante preșcolară sunt puține și nu corespund standardelor de sănătate și educare a copiilor. Conform datelor oferite de Biroul Național de Statistică, dacă în anul 2019 circa 22,5% din numărul copiilor cu vârsta între 1-2 ani erau încadrați în instituțiile de educație timpurie, în anul 2020 numărul acestora a scăzut până la 16,26%.

Subiectul necesității creării Centrelor de educaţie timpurie pentru copiii angajaţilor a fost discutat dintre autorități și comunitatea de afaceri în cadrul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru din anul 2020. În cadrul dezbaterilor se menționa că deschiderea centrelor pentru copii în incinta companiilor ar încuraja femeile să se întoarcă la locul de muncă până la expirarea concediului de maternitate. Secretariatul Consiliului Economic a participat activ la definitivarea și promovarea proiectului de lege.

Odată cu  perioada pandemică, inegalitățile în împărțirea responsabilităților de îngrijire au crescut. Angajații preferă să iasă în șomaj tehnic pentru a nu-și lăsa copiii singuri acasă în această perioadă, ceea ce a condus la o retragere mai mare a femeilor de pe piața muncii. Astfel, conform Biroului Național de Statistică, în trimestru II 2020, numărul femeilor ocupate a scăzut cu 10% iar în trimestrul III – cu 8,2% față de trimestrele respective ale anului 2019, în timp ce numărul bărbaților ocupați a scăzut cu 3,6% în trimestrul I 2020 și cu 7,6% în trimestrul II. Întreprinderile s-au pomenit în situația în care, pur și simplu nu au cu cine lucra.

În prezent, multe familii nu-și permit luxul ca unul dintre părinți să stea în concediul de îngrijire a copilului, și doar un părinte să lucreze și să întrețină familia. Costurile aferente de întreținere a unei familii tinere sunt destul de mari, pe un fundal de creștere a prețurilor la mărfurile de primă necesitate și servicii comunale. Unele familii mai trebuie să achite ipoteca.

După ce proiectul de lege va trece de cea de a doua lectură, Guvernul în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi va aduce actele normative de rigoare în concordanță cu noile modificări și va adopta acte normative care să permită punerea în aplicare a Legii.

Consiliul Economic pe lângă Prim-ministrul RM va asigura discutarea tuturor propunerilor în acest sens dintre comunitatea de afaceri și instituțiile statului, astfel în cât toate intervențiile în actele normative să ajute la punerea în aplicare a noilor prevederi.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.

 

 

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.