CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM
3 februarie 2022 -Membrii Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru discută soluții care să faciliteze munca la distanță. Astăzi angajatori moldoveni întâmpină probleme în achitarea salariilor muncitorilor lor care lucrează pentru ei din altă țară, la distanță.
Principala problemă ține de faptul că la finalul lunii, când angajatorul trebuie să transfere salariul angajatului său peste hotare, acestuia îi este dificil să-i rețină impozitele aferente salariului, adică impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale și contribuțiile de asigurări medicale.
Asta pentru că străinul angajat nu deține codul fiscal personal (IDNP), iar contribuțiile de asigurări sociale și contribuțiile de asigurări medicale pot fi plătite de o persoana ce deține IDNP, pe când impozitul pe venit e posibil să fie reținut de angajator în baza seriei și numărului paşaportului salariatului respectiv.
În cadrul ședinței de astăzi a fost discutată drept soluție pentru această problemă contractarea sau angajarea la distanță a cetățenilor străini prin contracte de prestări servicii, prin excluderea obligației de avea acte de predare primire semnate și trecerea în cont a TVA și respectiv restituirea acesteia.
O altă soluție discutată a fost angajarea străinilor prin contracte individuale de muncă care să stipuleze plata contribuțiilor sociale și medicale. Totodată se propune și posibilitatea reducerii răspunderii pentru Sănătatea și Securitatea în muncă și achitarea salariului în valută străină pentru cei care lucrează la distanță.
Prezenți la dezbateri, reprezentanții instituțiilor de stat au menționat că aceste propuneri necesită o analiză amănunțită, astfel încât să fie respectate drepturile angajaților. În același timp să nu aibă de suferit bugetul Republicii Moldova prin omiterea potențialelor venituri de la contractele de muncă la distanță încheiate cu străinii aflați în afara țării.
Toate propunerile finale discutate urmează să fie compilate într-un document care să poată fi luat în considerare la elaborarea modificărilor normative.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.
Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.