CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM
3 decembrie 2021 – Cca 30% din migranții moldoveni stabiliți cu traiul peste hotarele țării, economisesc anual cca 800 de milioane de dolari pe care îi cheltuiesc pe bunuri și servicii în țările unde se află.
Așa arată datele prezentate, în cadrul ședinței Consiliului Economic pe lângă prim-ministrul RM de Dumitru Vicol, expert în piețe financiare, stabilit cu traiul la Londra. Potrivit expertului, moldovenii care nu trimit remitențe acasă preferă să-și cheltuie economiile în țările unde s-au stabilit cu traiul pe procurări de bunuri imobile, deschid conturi de depozit în bănci, deschid afaceri sau investesc în fonduri de pensii etc. Dumitru Vicol susține că, către anul 2025 economiile migranților moldoveni vor crește semnificativ, iar Guvernul de la Chișinău ar trebui să se gândească la metode și instrumente care ar permite valorificarea acestor bani pentru economia națională.
Problema e că la momentul actual nu există date care să arate care domenii economice pot atrage aceste resurse financiare sau de ce fel de ajustări ale legislației naționale e nevoie pentru atragerea acestor investiții. Astfel, în cadrul întrunirii Consiliului Economic a fost lansată activitatea de pilotare în Republica Moldova a metodologiei inovatoare pentru măsurarea impactului economic al diasporei dincolo de remitențe.
Ghenadie Crețu, Managerul Programului Migrație și Dezvoltare a Organizației Internaționale pentru Migrație din Moldova, prezent la discuții, a menționat că banii pe care i-au trimis migranții moldoveni acasă până acum au fost cheltuiți pe consum sau investiți, preponderent în procurarea apartamentelor, reparația locuințelor și depozite bancare. Metodologia inovatoare pentru măsurarea impactului economic al diasporei dincolo de remitențe va ajuta, atât Guvernul, cât și sectorul privat să înțeleagă în ce domenii din economia Moldovei ar mai putea investi migranții pe termen lung.
Reprezentantul PNUD Moldova Andrei Darie, a menționat în cadrul discuțiilor că diaspora moldovenească este foarte activă în ceea ce ține de restabilirea infrastructurii și deschiderea afacerilor în localitățile de baștină prin intermediul celor 160 de Asociații de băștinași.
Participanții la dezbaterile din cadrul Consiliului Economic au menționat că printre instrumentele de atragere a economiile migranților în economia națională se numără: emiterea VMS-urilor (valorilor mobiliare de stat) pentru populație care ar putea fi procurate chiar și de peste hotare prin utilizare semnăturilor electronice; depozite și credite dedicate migranților cum ar fi crearea fondurilor de gestionare a imobilelor – adică darea în gestiune a imobilelor din numele proprietarilor aflați în străinătate; crearea fondului privat de pensii la care diaspora ar putea contribui; dezvoltarea unui sistem de asigurări medicale private, a eco/turismului și turismului nostalgic.
Membrii Consiliului Economic urmează să livreze informațiile necesare în procesul elaborării metodologiei inovatoare pentru măsurarea impactului economic al diasporei dincolo de remitențe. Rezultatele acestui exercițiu, precum și propunerile de valorificare a investițiilor diasporei vor fi comunicate la începutul anului 2022.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.
Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.