CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

img
Language

Sunt supuse consultărilor publice primele constatări ale Studiul de impact al pandemiei COVID-19 asupra sectoarelor economice

Descarcă rezultatele preliminare ale Studiului de impact al pandemiei COVID-19 asupra sectoarelor economice

22 septembrie 2020 – Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în colaborare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu suportul BERD, al Fondului Guvernului Marii Britanii  pentru Buna Guvernare și ai altor parteneri de dezvoltare, efectuează Studiul de impact al pandemiei COVID-19 asupra sectoarelor economice (după cum sunt definite în CAEM), și elaborează o matrice cu măsuri de redresare pentru sectoarele afectate.

În acest context au fost organizate numeroase ședințe cu reprezentanți ai sectoarelor economice și autorități publice.

La acest moment a fost elaborat un Document cu constatări și măsuri preliminare.

atenționăm că deocamdată nu toate acțiunile propuse au fost discutate și agreate cu instituțiile publice competente. Continuăm să lucrăm la îmbunătățirea Documentului și în special la formularea și analiza impacturilor unor acțiuni incluse în Document, ceea ce ar putea să contribuie la promovarea acestora. Ulterior vom reveni cu o nouă versiune a Documentului.

Vă rugăm să examinați Documentul anexat, ținând cont de scopul și metodologia exercițiului prezentate în Document și să ne comunicați, până pe data de 30 Septembrie 2020, dacă aveți comentarii și propuneri. În cazul în care doriți să propuneți acțiuni noi, vă rugăm să ne prezentați, dacă aveți, informații privind impactul potențial al acestora pentru sectorul public și privat.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.