CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
img
Language

Producătorii de carne

  • Producătorii de carne de pui
  • Producătorii de carne de porc
  • Procesatorii

Per total, producția de carne a scăzut în perioada martie-iunie 2020 față de perioada respectivă a anului precedent cu aproximativ 10%. Restricțiile de activitate aplicate restaurantelor, școlilor și grădinițelor, precum și interzicerea „odihnei în grup”, care stimula în mod tradițional cererea de carne pentru frigărui pe durata sezonului estival, au jucat un rol determinant. În același timp, costurile aferente măsurilor de prevenire a pandemiei cum ar fi lucrul în două ture și consumul în cantități mari a materialului dezinfectant, au fost absorbite de producătorii de carne.

Competitivitatea sectorului zootehnic, atât pe piața internă, cât și cea externă, este discutabilă. În Republica Moldova, acest segment al industriei alimentare este dezavantajat în comparație cu alte țări din cauza suportului obținut, în Ucraina, spre exemplu, strategia de dezvoltare a sectorului agricol a prevăzut utilizarea soldurilor acumulate pe taxa de valoare adăugată în scopul modernizării și dezvoltării producției. De asemenea, carnea de pui produsă în Ucraina poate fi exportată în țările Uniunii Europene (60 de întreprinderi au fost listate în acest sens). Carnea produsă în Republica Moldova nu poate concura în țările CSI din cauza cantităților mici și nu poate fi exportată în UE  din cauza neconformității sistemului care se află în evaluare continuă de către experții UE. În prezent, din cei 7 indicatori care califică exporturile de carne de pui doar 4 sunt acreditați. Cu toate acestea, potențialul de export al producției de carne este incontestabil – imediat ce sunt permise exporturile în Uniunea Europeană, producătorii locali sunt gata să livreze carne de pui în România și alte țări. Pentru a avansa negocierile cu UE, o element important este soluționarea problemei subproduselor de origine animalieră (deșeurilor) prin crearea unei unități de procesare a acestora.

Pe intern, sectorul este nevoit să reziste concurenței neloiale din partea producătorilor neautorizați. Estimativ, aceștia dețin circa 20-30% din piața de carne, eschivându-se atât de la obligațiuni fiscale, cât și de la respectarea normelor sanitar-veterinare (carnea nu poate fi abatorizată în condiții igienice). Fermele neînregistrate nu sunt în vizorul ANSA, iar comercializarea cărnii produse de astfel de unități este admisă pe piața agricolă locală de medicii veterinari.

Nu mai puțin importantă este modalitatea distorsionată de aplicare a TVA, materia primă fiind supusă unei cote de 8% și producția livrată unei cote de 20%. Aceasta nu doar afectează competitivitatea pe plan regional, dar și facilitează existența sectorului neformal pe piața locală.

O soluție în acest sens ar fi aplicarea cotei unice reduse de TVA pe întregul lanț valoric.

În consecință, securitatea alimentară a Republicii Moldova este periclitată. Consumul local de produse din carne de pui este în proporție de 60% îndestulat din producția autohtonă și 40% din importuri. În condițiile când prețurile la producția de carne sunt mai ridicate (urmare a creșterii costurilor de producție aferente consumului de furajere), crește presiunea concurențială din partea producției de carne de import.

Măsuri solicitate:

Crearea în baza parteneriatului public-privat a unei unități de procesare a deșeurilor din industria alimentară;

Aplicarea taxei unice reduse la TVA pentru materia primă și producția livrată din sectorul cărnii (o opțiune fiind 12%)

Solicitarea autorizației sanitar-veterinare la admiterea produselor de carne la piețele agricole

Implementarea standardelor de calitate pentru valorificarea potențialului de export al producției de carne pe piețele de desfacere din UE

*Această informație este colectată în cadrul discuțiilor purtate de experții care realizează Studiul de Impact al pandemiei COVID-19 asupra sectoarelor economiei. Datele pot fi preluate de pe site-ul www.consecon.gov.md doar cu menționarea obligatorie a sursei „Consiliul Economic pe lângă prim-ministrul RM” și precizarea că ”Studiul de impact al pandemiei COVID-19 asupra sectoarelor economiei este realizat de Consiliul Economic în comun cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, cu susținerea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Fondul Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.”

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.