CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM
27 Decembrie 2019 – Astăzi, legea nu permite ca afacerile întreprinse pe lotul de pământ de lângă casă să fie înregistrate drept gospodării țărănești. Acestea pot fi înregistrate doar pe terenurile agricole din extravilan.
Antreprenorii consideră că această prevedere este lipsită de sens și îi împiedică să-și deschidă o afacere mică, cum ar fi de exemplu creșterea florilor, să o înregistreze în calitate de gospodărie țărănească și să muncească acasă.
Subiectul a fost discutat la Consiliul Economic cu participarea reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii și Serviciului Fiscal de Stat, care susțin părerea antreprenorilor, și a reprezentanților Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, care au fost mai reticenți.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului consideră că odată cu permiterea înregistrării gospodăriilor țărănești pe loturile de lângă casă, apare riscul creării fermelor de animale, serelor etc în intravilan care aduc cu sine deșeuri animale și folosirea substanțelor chimice în imediata apropierea a locuitorilor urbei.
Participanții la ședință au menționat necesitatea elaborării unei Analize a Impactului de Reglementare pe marginea acestui subiect. Aceasta va echilibra riscurile în selectarea soluțiilor de eliminare a constrângerilor pentru antreprenori.
Secretariatul Consiliului Economic va monitoriza subiectul.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de către proiectul grupului Băncii Mondiale „Reforma climatului investițional”, finanțat de Suedia.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.
Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.