CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

img
Language

Mai puține cerințe și birocrație pentru antreprenori și investitori

Se elaborează modificări legislative care vin să reducă cerințele și birocrația pe care azi agenții economici sunt obligați să le respecte nejustificat.

Astfel se propune modificarea Codului muncii, prin care se face opțională evidența zilnică a orelor de muncă, programarea anuală a concediilor, existența regulamentelor interne, existența precontractelor, efectuarea preavizărilor și cererilor despre începerea concediului, comunicarea cu angajații prin panouri informative. Toate aceste lucruri astăzi sunt obligatorii pentru business ceea ce le complică nejustificat munca și le impune cheltuieli suplimentare.

Totodată experții propun înlocuirea fișei medicale – așa-numitului pașaport albastru medical – în domeniul alimentației publice. Acesta prevede efectuarea unui număr mare  de examinări medicale doar în anumite unități medicale. Fișa va fi substituită cu o adeverință eliberată de medicul de familie doar persoanelor care pot crea riscuri pentru consumatori prin lucrul cu produsele alimentare și alte activități. Iar examinările se vor putea face în orice instituție medicală.

Se vrea și facilitarea dezvoltării micilor afaceri în spații de locuit cu obținerea acordului a majorității locuitorilor din bloc și nu absolut a tuturor, cum este acum.

În cazul agenților economici înregistrați care activează mai puțin de trei ani, organele de control nu vor putea aplica amenzi, efectuând doar controale consultative, cu excepția cazurilor grave și repetate. Organul de control va fi obligat să transmită agentului economic „listele de verificare” prin care antreprenorul se informează despre ce anume se va inspecta. Totodată, se oferă dreptul de a înregistra video și/sau audio a acțiunilor inspectorilor.

Se propune unificarea într-un singur act normativ  a tipurilor de activități ce necesită autorizarea/înregistrarea sanitar-veterinară, deoarece există situații de incertitudine și de conflict.

Se mai elaborează modificări care să ducă la digitalizarea relațiilor dintre executorii judecătorești și băncile comerciale, pentru a reduce costurile semnificative administrative.

Excluderea restricțiilor privind circulația capitalului și riscului de penalizare nejustificată a relațiilor comerciale prin abrogarea legii nr. 1466 care ține de repatrierea mijloacelor bănești.

Iar pentru a reduce numărul mare de adresări și petiții de interpretare din partea antreprenorilor către autoritățile publice se va introduce obligația de publicare a notelor informative la actele normative în Monitorului Oficial în format electronic. Asta ar ajuta comunitatea de afaceri să înțeleagă mai bine modificările efectuate în legislație și urmările aferente.

Modificările se elaborează de Ministerul Economiei, cu suportul experților PNUD și Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.