CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
img
Language

RM devine prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu UE

Începând cu 1 noiembrie, operatorii economici autorizați din țara noastră vor fi recunoscuți de toate cele 27 de state membre ale UE. Asta înseamnă timpi mai rapizi de trecere a frontierei.

Serviciul Vamal al RM a comunicat beneficiile acestui fenomen comunității de faceri în cadrul unei reuniuni la Consiliul Economic pe lângă prim-ministrul RM. În cadrul evenimentului  reprezentanții sectorului asociativ au avut posibilitatea să afle mai multe despre aspectele tehnice aferente noului statut.

Potrivit responsabililor de la Serviciul Vamal statutul de operator economic autorizat (AEO) înseamnă un tratament prioritar la trecerea frontierei – o bandă specială dedicată acestora și un număr redus de controale. Transportatorii nu vor mai trebui să treacă prin proceduri complicate de vămuire, atât în Moldova, cât și în cele 27 de state ale UE. Vor sta mai puțin în vamă și nu vor mai fi nevoiți să stea la cozi la punctele de trecere.

Ministrul Finanțelor Dumitru Budianschi, prezent la eveniment a menționat că  statutul de operator economic autorizat înseamnă o responsabilitate foarte înaltă de care trebuie să dea dovadă agenții economici din Moldova.

Iar Igor Talmazan Șeful Serviciului Vamal a subliniat că recunoașterea reciprocă a AEO va ajuta companiile să-și eficientizeze munca deschizându-le oportunități mai mari de export.  

Comunitatea de afaceri a salutat eforturile autorităților  în procesul de facilitare a comerțului internațional care ajută agenții economici din Moldova să-și diversifice piețele de desfacere cu mai puține costuri și eforturi.

Înaltul Consilier UE Rosario de Blasio a salutat inițiativa Serviciului Vamal de a populariza în rândul comunității de afaceri noile prevederi și reguli privind recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu UE și a felicitat autoritățile de la Chișinău pentru această performanță.

Procesul de obținere a statului de  operator economic autorizat a fost discutat sistematic pe platforma Comitetului Național pentru Facilitarea Comerțului funcțiile căruia le exercită Consiliul Economic. Moldova este prima țară din vecinătatea UE cu care a fost încheiat un asemenea acord și printre foarte puținele din lume care au un acord de acest fel cu UE. De acest statut se bucură țări precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Norvegia, Elveția sau Japonia.  

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.