CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
img
Language

Producătorii autohtoni vor partea lor de raft, iar supermarketurile le cer în schimb calitate, cantitate și continuitate

29 octombrie 2021 – Legea comerțului interior din nou în atenția autorităților și a comunității de afaceri. Autoritățile și antreprenorii vorbesc despre necesitatea fortificării capacităților producătorilor autohtoni pentru a putea face față concurenței pe piață. Subiectul a fost readus în actualitate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, iar reuniunea a întrunit deputați, miniștri, producători autohtoni, reprezentanți ai asociațiilor de business,  și  ai marilor rețele de comerț din țară.

În cadrul discuțiilor producătorii au menționat că deși legea le obligă, unele rețele de comerț din țară nu întotdeauna le oferă 50% din rafturile magazinelor pentru produse.

Pe de altă parte comercianții spun că unii producători din țară sunt prezenți cu produsele lor și pe 70% sau chiar 100% din raft. Problema apare atunci când vin producătorii mici și mijlocii care, deși au dreptul la 50% din raft nu au cu ce-l umple, sau calitatea produsului lasă de dorit. Mai mult, producătorii respectivi nu pot da asigurări supermarketurilor că după ce produsul va fi comercializat, vor putea continua aprovizionarea magazinului cu produsele sale.

Prezent la discuții ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel Gherciu a menționat că majoritatea producătorilor autohtoni încă nu sunt gata să umple cu produsele lor 50%  din rafturi din punct de vedere al acelor 3 ”C” – calitate, cantitate și continuitate. În acest sens ministerul vrea să depună eforturi care să ajute producătorii să-și îmbunătățească calitatea produselor pentru a putea fi prezenți constant pe rafturile magazinelor.

Iar ministrul Economiei Sergiu Gaibu a menționat că discuțiile care vor fi purtate în cadrul platformei Consiliului Economic cu implicarea tuturor părților, trebuie să ajute la colectarea unor propuneri de soluții alternative pentru problemele dezbătute, așa încât în final să fie creat un sistem echilibrat și funcționabil de susținere a producătorilor locali.

În aceiași ordine de idei Președintele Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară Vladimir Bolea,  a subliniat în cadrul discuțiilor că micii antreprenori din Moldova, care cel mai greu ajung să-și vândă marfa în supermarketuri, trebuie să se asocieze pentru a putea avea capacități serioase de a negocia cu comercianții. În acest sens statul lucrează asupra conceptului de promovare a produsului local.

Producătorii autohtoni trebuie susținuți, iar pentru asta e nevoie de gândit la măsuri reale de susținere a antreprenorilor în vederea creșterii calității produselor astfel în cât aceștia să poată face față concurenței, atât pe piața locală, cât și pe cea internațională. La această etapă e necesar să se poarte discuții cât mai largi pe marginea acestui subiect, în urma cărora să fie depistate măsuri cu adevărat eficiente pentru antreprenori, a menționat în cadrul dezbaterilor Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Dumitru Alaiba.

Urmare a discuțiilor a fost stabilit că în următoarele săptămâni Secretariatul Consiliului Economic va colecta de la toți participanții ședinței propuneri concrete de soluții pe marginea subiectului dezbătut după care acestea vor fi examinate, în strânsă cooperare, cu ministerele de resort și discutate cu comunitatea de afaceri.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.