CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

The Secretariat of the Economic Council to the Prime Minister is supported by the European Bank for Reconstruction and Development, funded by the UK Government’s Good Governance Fund
img
Language

Moldova a urcat două poziții în clasamentul mondial al Libertății Economice 2021

Potrivit Indicelui din 2021, Republica Moldova a urcat două poziții în raport cu anul 2020 și se plasează pe locul 85 din cele 184 de țări evaluate, cu un scor de 62,5 puncte (din 100) față de 62 în anul 2020.

Conform analiștilor, această creștere este influențată în special de îmbunătățirea la sub-indicatorul Povara Fiscală, unde scorul a crescut cu peste 9%, de la 86,1 în 2020, până la 94 în 2021. La estimarea scorului acestui sub-indicator sunt utilizate cotele maxime ale impozitului pe venit ale persoanelor fizice și juridice, precum și povara fiscală ca procent din PIB. La sfârșitul anului 2018, cele două cote ale impozitului pe venitul persoanelor fizice de 7 și 18% au fost comasate într-o singură cotă de 12%, astfel diminuându-se semnificativ cota maximă. Conform experților, aceste schimbări fiscale au contat în estimările scorului și au avut un impact major.

Potrivit indicelui libertății economice, Republica Moldova se clasează pe locul 41 din 45 de state din Europa, iar scorul său general este sub media regională, dar peste media mondială.

Moldova devansează în regiune Ucraina, Bielorusia și Federația Rusă, dar este depășită cu mult de țările baltice, Georgia și Romania. Dintre alte țări membre ale CSI, Uzbekistan ocupă locul – 108, Tadjikistan – 134, pe de altă parte, Armenia – 32, Kazahstan – 34, Azerbaidjan – 38.

Libertatea economică este evaluată pe 12 domenii: drepturile de proprietate, eficiența judiciară, integritatea statului, povara fiscală, cheltuielile publice, stabilitatea fiscală, libertatea afacerilor, libertatea muncii, libertatea monetară, libertatea comerțului, libertatea investițională, libertatea financiară.

Pe primele trei locuri în topul mondial se află Singapore, Noua Zeelandă şi Australia. Încheie clasamentul Cuba, Venezuela și Coreea de Nord.

Indicele Libertății Economice se efectuează din 1995 de Fundația americană ”Heritage” și revista ”The Wall Street Journal”.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.