CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRUL RM

img
Language

HoReCa, turismul și industria ușoară au fost cel mai grav afectate de pandemia COVID-19

16 aprilie 2020 – Așa arată rezultatele sondajului „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova: realități, așteptări, acțiuni”. Rezultatele studiului au fost făcute publice de experții Camerei de Comerț Americane din Moldova în cadrul unei videoconferințe organizate pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.

Studiul arată că, din cauza pandemiei, 68 la sută din respondenții la sondaj, care activează în domeniul HoReCa se gândesc la suspendarea activității. Este o măsură necesară dar una temporară, a menționat în cadrul videoconferinței Aneta Zasavițchi, directorul executiv al Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Moldova “MĂR”. Potrivit lui Zasavițchi, din informațiile membrilor asociației, 30 la sută din unități de alimentație publică și-au sistat activitatea în această perioadă. Însă majoritatea își vor redeschide localurile după starea de urgență. 28% din companiile HoReCa mai preconizează disponibilizări. Potrivit lui Zasavițchi, companiile, totuși, intenționează să reangajeze personalul după depășirea pandemiei.

Nelea Rusu, reprezentanta Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a menționat la rândul său că toți salariați care, din cauza pandemiei COVID-19, rămân fără un loc de muncă, vor primi ajutor de șomaj, indiferent de stagiul de cotizare.

Menținerea angajaților este o provocare pentru următoarele 2-5 luni pentru 90% din respondenții sondajului care activează în domeniile HoReCa, industria de producere a bunurilor agroalimentare și industria turismului. Totuși patronii se gândesc mai puțin la disponibilizări, deoarece după criză activitatea va trebui reluată, ci mai mult la șomaj tehnic, diminuarea orelor de lucru pentru angajați și concedii pe cont propriu.

Potrivit aceluiași sondaj în 2020 vor scădea semnificativ veniturile în mai multe sectoare economice – 64% din întreprinderile sectorului HoReCa anticipează o scădere de peste 50%, ponderea respectivă fiind de 63% pentru domeniul turismului și 50% pentru industria ușoară.

Datele au fost confirmate și de Corina Cojocaru de la Asociația Patronală a Industriei Ușoare, care a relatat că astăzi majoritatea companiilor din acest domeniu se confruntă cu o reducere drastică a comenzilor din străinătate, multe contracte sunt suspendate, iar achitările comenzilor, deja îndeplinite, întârzie.

Sondajul a acoperit și alte sectoare economie, precum construcțiile, automotive, domeniul financiar-bancar și nebancar etc. Aceste date mai arată că, 88 la sută din toți respondenții sondajului sunt foarte afectați de diminuarea cererii la produsele și serviciile lor.

31 la sută din respondenți, în următoarele două luni planifică intrarea pe piața online, iar 10% caută oportunități noi de export.

Mila Malairău, directoarea executivă a Camerei Americane de Comerț din Moldova a menționat că scopul acestui studiu este estimarea consecințelor economice generate de COVID-19, care trebuie să ajute la elaborarea politicilor de menținere din partea statului.

Ministrul Economiei și Infrastructurii Sergiu Railean, care exercită și funcția de vicepreședinte al Consiliului Economic a menționat în cadrul videoconferinței că datele studiului sunt foarte utile în contextul în care situația din economia țării se schimbă foarte rapid. Ministrul a mai subliniat că în perioada imediat următoare statul va veni cu un pachet suplimentar de măsuri de susținere pentru mediul de afaceri.

Iar secretarul de stat al Ministerului Finanțelor Dorel Noroc, a precizat  că un proiect cu măsuri deja a fost publicat pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor care va fi propus pentru adoptare Guvernului și Parlamentului.

De la începutul perioadei de urgență, experții Secretariatului acumulează de la comunitatea de afaceri solicitări și sugestii cu privire la măsurile necesare în vederea depășirii consecințelor economice ale pandemiei, care sunt sistematizate și transmise autorităților. Lucru în această direcție va continua.

Sondajul „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova: realități, așteptări, acțiuni” a fost realizat de Camera de Comerț Americană din Moldova cu suportul metodologic oferit de PwC Moldova. Ambasadori ai sondajului au fost Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru și Agenția de Investiții. La chestionar au participa 315 companii din peste 20 de sectoare economice. Colectarea răspunsurilor s-a efectuat în perioada 30 martie – 6 aprilie 2020.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de proiectul Corporației Internaționale Financiare Reforma climatului investițional, finanțat de Agenția de Dezvoltare Internațională a Guvernului Suediei.

Stay ahead in a rapidly world. Subscribe to Prysm Insights,our monthly look at the critical issues facing global business.