Reprezentanți ai businessului dezbat remunerația compensatorie pentru copia privată
12 ianuarie 2018 – Lilia Bolocan directorul AGEPI a prezentat, în cadrul ședinței, detalii ale proiectului de modificări.
Ideea principală a modificărilor este de a aduce claritate în mecanismul de colectare a remunerației compensatorie pentru copia privată, așa încât businessul să poată achita această taxă, care nu a fost colectată niciodată de la existența legii, a menționat Bolocan.
Reprezentanții companiilor private participante la ședință au făcut un șir de precizări pe marginea proiectului prezentat de Lilia Bolocan. În special au ținut să sublinieze importanța clarificării unor articole care pot fi interpretate diferit, lucru care poate duce la procese în instanțele de judecată.
Directorul AGEPI a menționat că instituția care o reprezentă are toată deschiderea pentru a promova un proiect de lege care să fie agreat de toți actorii acestui proces. Așa în cât nici pe umerii mediului de afaceri să nu fie pusă o presiune suplimentară, autorii să-și primească remunerația, iar Organizațiile de Gestiune Colectivă să poată repartiza banii către autori.
La momentul actual art. 26 din legea 309 prevede că agentul economic care produce sau importă echipament audio, videomagnetofoane, drivere pentru discuri, suporturi pentru imprimarea sonoră şi/sau video, casete, discuri laser, compact-discuri etc., care pot fi utilizate pentru efectuarea unor reproduceri, trebuie să achite o taxă de 3 la sută și mai mult din suma încasată din vânzarea (revânzarea) echipamentului şi a suporturilor (remunerație compensatorie).
În RM sunt înregistrați oficial peste 3000 de autori.
La finele dezbaterilor toți participanții au fost îndemnați să vină cu propuneri în scris pe marginea proiectului de lege pe care AGEPI urmează să le consulte înainte de a-l definitiva.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de către proiectul grupului Băncii Mondiale „Reforma climatului investițional”, finanțat de Guvernul Suediei.





