Previous
  • GUVERNUL A APROBAT PROIECTUL DE LEGE PRIVIND COMPLETAREA ARTICOLULUI III DIN LEGEA NR.141 DIN 17 IUNIE 2016 PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA UNOR ACTE LEGISLATIVE
    08.12.2016
    Producătorii de ciment din țară vor trebui să asigure un nivel mai scăzut al conţinutului de crom în ciment. Decizia a fost luată astăzi, 7 decembrie 2016, în cadrul ședinței Guvernului. Potrivit documentului, din anul 2019, agenții economici din domeniu, vor trebui să aplice noi reguli în producerea cimentului cu un nivel mai mic de crom. Astăzi conținutul cromului în ciment depășește limita admisibilă de câteva ori. Iar în stare umedă acesta își schhimbă proprietățile în hexavalent.
  • ȘEDINȚĂ TEHNICĂ PE MARGINEA PROPUNERILOR PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
    16.11.2016
    Luni, 14 noiembrie 2016, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru a avut loc ședința tehnică pe marginea propunerilor privind operațiunile valutare și facilitățile fiscale pentru dezvoltarea turismului în Republica Moldova. Întâlnirea a fost organizată la inițiativa Agenției Turismului și a avut ca invitați pe reprezentanții Ministerului Finanțelor, IFPS, Primăriei mun. Chisinau, MIEPO, Asociației Patronale a Industriei Turismului (APIT), Federației de Promovare a Turismului din Moldova (FPTM), Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Asociației Naționale pentru Turism Receptor (ANTRIM), reprezentanții hotelelor și agențiilor de turism din Moldova și a Proiectului de Competitivitate al USAID.
  • A FOST CREAT GRUPUL DE LUCRU PENTRU ELABORAREA NOUL COD AL MUNCII
    11.11.2016
    În scopul asigurării unei reglementări moderne a raportului de muncă, crearea unui echilibru între drepturile și responsabilitățile părților partenere în aceste raporturi, precum și susținerea reformelor inițiate de Guvern, prin Dispoziția Nr 145-d al Prim-ministrului, Pavel FILIP, a fost instituit un Grup de lucru pentru elaborarea noului Cod al Muncii. Pe 10 noiembrie 2016 membrii Grupului de lucru s-au întrunit în prima ședință.
  • ȘEDINȚA CU PRIVIRE LA PROIECTUL DE LEGE PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA CODULUI DE PROCEDURĂ PENALĂ ȘI A LEGII PRIVIND CONTROLUL DE STAT ASUPRA ACTIVITĂȚII DE ÎNTREPRINZĂTOR
    10.11.2016
    La solicitarea Prim-ministrului, în urma scrisorii primite din partea Grupului Băncii Mondiale din Moldova, pe platforma Consiliului Economic, în cadrul Grupului de lucru „Eliminarea constrângerilor în activitatea antreprenorială", pe data de 9 noiembrie a fost organizată o ședință tehnică pentru a discuta oportunitățile și riscurile legate de proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Codului de procedură penală și a Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1185 din 27.10.2016. Una din prevederile esențiale a proiectului este atribuirea autorităților înzestrate cu funcții de control (peste 30 de organe) a calități procesuale de organ de constatare a infracțiunii.
  • ȘEDINȚA GRUPULUI DE LUCRU- PE SUBIECTUL PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
    04.11.2016
    Pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, a avut loc cea de a doua ședință pe marginea proiectelor de lege privind activitatea Centrului Național de Protecție a Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) și reglementarea domeniului vizat. Proiectele date au fost elaborate întru realizarea pct. 14 al Programului legislativ de realizare a angajamentelor de transpunere asumate în cadrul Acordului de Asociere dintre RM și UE.
  • ȘEDINȚA CU MEDIUL DE AFACERI DIN DOMENIUL ALIMENTAȚIEI PUBLICE
    03.11.2016
    La solicitarea unor reprezentanți ai mediului de afaceri din domeniul alimentației publice, a fost organizată o ședință tehnică în cadrul Grupul de lucru „Eliminarea constrângerilor în activitatea antreprenorială" al Consiliului Economic. Această ședință a urmat după întâlnirea Prim-ministrului Pavel Filip cu un grup de oameni de afaceri, care a avut loc pe data de 21 octombrie 2016, în cadrul căreia s-a convenit asupra organizării întrunirilor tehnice cu mediul de afaceri, inclusiv pe platforma Consiliului Economic.
  • ȘEDINȚA CU IMPORTATORII DE MĂRFURI DE UZ PERSONAL FOLOSITE
    01.11.2016
    Secretariatul Consiliului Economic s-a întîlnit cu un grup de antreprenori specializați în comercializarea mărfurilor de uz personal folosite. Inițiativa a venit în urma demersului cu privire la interdicția importului, cu titlu de ajutor umanitar, a încălțămintei uzate, lenjeriei de corp, jucăriilor folosite şi a hainelor pentru copiii de pînă la 3 ani, stabilit prin Hotărîrea Guvernului nr. 427 din 07.06.2001 privind importul şi comercializarea unor mărfuri de uz personal folosite.
  • ȘEDINȚA GRUPULUI DE LUCRU-FACILITAREA COMERȚULUI TRANSFRONTALIER
    28.10.2016
    Secretariatul Consiliului Economic s-a întrunit într-o ședință de lucru în cadrul Grupului de lucru- Eliminarea constrângerilor în activitatea antreprenorială pentru a discutat asupra proiectul de lege referitor la organismele modificate genetic, elaborat de Ministerul Mediului.
  • CONSULTAREA PUBLICĂ A PROIECTULUI DECLARAȚIEI GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA POLITICILE INVESTIȚIONALE
    24.10.2016
    Pe 21 octombrie, în cadrul platformei Consiliului Economic pe lîngă Prim-ministrului, cu susținerea, Proiectului IFC Moldova pe Reforma Climatului Investițional, Grupului Băncii Mondiale, a avut loc consultarea publică a Proiectului Declarației Guvernului Republicii Moldova cu privire la Politicile Investiționale.
  • PREMIERUL PAVEL FILIP ÎȘI DOREȘTE UN DIALOG CONSTRUCTIV ȘI PERMANENT CU MEDIUL DE AFACERI
    21.10.2016
    Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri, care activează în domeniul serviciilor și comerțului. Preţ de două ore, cât a durat întâlnirea, participanţii au avut posibilitatea să vorbească despre problemele cu care se confruntă, precum şi să prezinte opiniile referitor la măsurile ce se impun pentru rezolvarea lor.
  • ȘEDINȚA DE LUCRU CU ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A PRODUCĂTORILOR DE LAPTE ȘI PRODUSELOR LACTATE "LAPTE"
    17.10.2016
    Pe platforma Consiliului Economic pe lîngă Prim-ministru s-a desfășurat o ședință de lucru unde a fost discutată adresarea Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produselor Lactate "LAPTE" parvenită în adresa Prim-ministrului, Pavel FILIP. Discuțiile au fost purtate în jurul constrângerilor cu care se confruntă reprezentanții mediului de afaceri din domeniul vizat, actualmente, cea mai acută problema în calea dezvoltării sectorului dat fiind neclaritatea în cadrul legal existent privind eliberarea actelor permisive emise de ANSA și CNSP. La ședință au participat reprezentanții ANSA, CNSP, Ministerului Economiei, Ministerului Sănătății, proiectul DCFTA care au dezbătut toate neclaritățile din adresarea antreprenorilor.
  • SIMPLIFICAREA PROCEDURII DE OBȚINERE A VIZELOR PENTRU CETĂȚEII REPUBLICII POPULARE CHINEZE
    11.10.2016
    Pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru s-a discutat oportunitatea simplificării procedurii de eliberare a vizelor turistice de scurtă ședere pentru potențiali turiști din Republică Populară Chineză.
  • PROIECTUL DE LEGE A BIROURILOR ISTORIILOR DE CREDITE APROBAT ÎN GUVERN
    08.09.2016
    Pe 7 septembrie 2016, în Ședința de Guvern a fost aprobat proiectul de modificare a legii 122-XVI din 29.05.2008 cu privire la birourile istoriilor de credit. Elaborarea proiectului s-a început încă în 2010, iar în aprilie 2016 acesta a fost prezentat Cancelariei de Stat pentru a fi propus spre examinare în cadrul Guvernului.
  • GRUPUL DE LUCRU "STIMULAREA ȘI MENȚINEREA INVESTIȚIILOR PRIVATE" ȘI-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA
    25.07.2016
    Vineri, 22 iulie, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, a avut loc lansarea lucrărilor grupului de lucru 3 sub genericul `Stimularea și menținerea investițiilor private`.
  • A FOST APROBAT PROIECTUL DE LEGE CU PRIVIRE LA IMPLEMENTAREA RAPORTULUI UNIC PRIVIND PLĂȚILE SALARIALE
    21.07.2016
    A FOST APROBAT PROIECTUL DE LEGE CU PRIVIRE LA IMPLEMENTAREA RAPORTULUI UNIC PRIVIND PLĂȚILE SALARIALE
  • CONSILIUL ECONOMIC COORDONAT DE PRIM-MINISTRU VA AVEA UN GRUP DE LUCRU PENTRU ATRAGEREA INVESTIȚIILOR
    14.07.2016
    Consiliul economic coordonat de Prim-ministru va avea un grup de lucru pentru atragerea investițiilor
  • CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRU PLEDEAZĂ PENTRU TRANSPARENTIZAREA ȘI EFICIENTIZAREA CONTROALELOR DE STAT ASUPRA ACTIVITĂȚII DE ÎNTREPRINZĂTOR
    08.06.2016
    Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru a înaintat o serie de propuneri orientate spre îmbunătățirea proiectului de lege pentru modificarea și completarea cadrului normativ cu privire la controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
  • CONSILIUL ECONOMIC PE LÂNGĂ PRIM-MINISTRU S-A ÎNTRUNIT ÎNTR-O NOUĂ ȘEDINȚĂ
    23.05.2016
    În vizor: reforma Controalelor de Stat și Proiectul de lege privind implementarea principiului de aprobare tacită la eliberarea actelor permisive
Next
  • Subiecte pe agendă
    GUVERNUL A APROBAT PROIECTUL DE LEGE PRIVIND COMPLETAREA ARTICOLULUI III DIN LEGEA NR.141 DIN 17 IUNIE 2016 PENTRU MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA UNOR ACTE LEGISLATIVE  
    08.12.2016
    Producătorii de ciment din țară vor trebui să asigure un nivel mai scăzut al conţinutului de crom în ciment. Decizia a fost luată astăzi, 7 decembrie 2016, în cadrul ședinței Guvernului. Potrivit documentului, din anul 2019, agenții economici din domeniu, vor trebui să aplice noi reguli în producerea cimentului cu un nivel mai mic de crom. Astăzi conținutul cromului în ciment depășește limita admisibilă de câteva ori. Iar în stare umedă acesta își schhimbă proprietățile în hexavalent.
    ȘEDINȚĂ TEHNICĂ PE MARGINEA PROPUNERILOR PENTRU DEZVOLTAREA TURISMULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
    16.11.2016
    Luni, 14 noiembrie 2016, pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru a avut loc ședința tehnică pe marginea propunerilor privind operațiunile valutare și facilitățile fiscale pentru dezvoltarea turismului în Republica Moldova. Întâlnirea a fost organizată la inițiativa Agenției Turismului și a avut ca invitați pe reprezentanții Ministerului Finanțelor, IFPS, Primăriei mun. Chisinau, MIEPO, Asociației Patronale a Industriei Turismului (APIT), Federației de Promovare a Turismului din Moldova (FPTM), Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Asociației Naționale pentru Turism Receptor (ANTRIM), reprezentanții hotelelor și agențiilor de turism din Moldova și a Proiectului de Competitivitate al USAID.



Arrow Prev

fdfsdfsd

Arrow Next